
Ungheni
2.37 milioane
Suma Investiției, EUR

- Informație generală
- Zona Economică Liberă
Raionul Ungheni este situat în vestul Republicii Moldova, la granița cu România, și cuprinde 74 de localități. Cu o populație de 75 804 locuitori, raionul reprezintă una dintre cele mai importante regiuni din centrul țării, atât din punct de vedere economic, cât și poziținare strategică. Salariul mediu brut în regiune este de 10 450 lei.
Poziționarea geografică a raionului este deosebit de avantajoasă. Ungheni se află la 106 km de Chișinău, la 47 km de orașul Iași din România, la doar 257 km de Portul Internațional Liber Giurgiulești – principalul nod logistic al țării cu acces la Dunăre și Marea Neagră – și la 319 km de portul Odesa. De asemenea, punctul vamal Sculeni (22 km) oferă un acces direct și rapid spre Uniunea Europeană, aspect esențial pentru activitățile comerciale și cele de export și import.
Economia raionului Ungheni este diversificată și în continuă expansiune, având la bază agricultura, industria textilă și industria prelucrătoare. Industria raionului este dominată de prelucrarea fibrelor textile, care reprezintă peste 80% din totalul activităților industriale. Alte ramuri industriale includ filarea, fabricarea covoarelor și preșurilor, precum și producția de huse pentru scaunele autoturismelor și fertilizanți. Un element cheie în dezvoltarea economică și industrială a raionului îl reprezintă Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”, care atrage investiții și susține creșterea competitivității economice.
De asemenea, în raion este în dezvoltare Complexul logistic multimodal Berești, ce va fi construit pe un teren de aproximativ 18 hectare. Proiectul prevede dezvoltarea unei infrastructuri moderne, adaptate pentru toate tipurile de transport terestru de mărfuri, incluzând căi de acces feroviare și rutiere, macarale pentru containere, platforme de operare a mărfurilor și depozite. Această infrastructură va asigura o operare eficientă și rapidă a fluxurilor logistice.
În raion își desfășoară activitatea companii de referință la nivel național și internațional, precum Lear Coroporation – specializată în productia de echipamente pentru autovehicule; Euro Yarns – producător de fire sintetice; Unicorn Carpets – producător de covoare și mochete.




