
Dondușeni

- Informație generală
Raionul Dondușeni este situat în nordul Republicii Moldova și cuprinde 30 de localități, are o populație de 29 674 locuitori și un salariul mediu brut de 8 645 lei. Poziționarea geografică a raionului asigură acces facil la rutele comerciale naționale și internaționale, inclusiv către spațiul Uniunii Europene, prin punctul vamal Lipcani, situat la 81 km, și către Ucraina, prin punctul vamal Otaci, aflat la 32 km. Dondușeni este situat la aproximativ 198 km de municipiul Chișinău, 154 km de Iași (România), 386 km de portul Giurgiulești și 378 km de portul Odesa (Ucraina).
Economia raionului Dondușeni este predominant agricolă, având un potențial considerabil în cultivarea cerealelor, fructelor și legumelor. Profilul economic al zonei este completat de activități de producție la scară mică.
În raionul Dondușeni își desfășoară activitatea mai multe companii importante, dintre care se remarcă Rom-Cris, al doilea cel mai mare producător de ouă din Republica Moldova, autorizat pentru export în Uniunea Europeană. Totodată, compania este un exemplu de practici sustenabile, prin producerea de energie electrică din biogaz, utilizând deșeuri agricole și zootehnice.


