Uniunea Europeană a anunțat extinderea accesului pentru produsele agricole din Republica Moldova, în special pentru fructe, consolidând poziția țării ca furnizor competitiv pe piața comunitară. Măsura vizează majorarea cotelor tarifare pentru prune, mere, struguri de masă și cireșe – culturi reprezentative pentru sectorul horticol moldovenesc.

Potrivit datelor recente, Moldova este în top 20 la nivel mondial în exportul de prune, nuci, cireșe, caise, rapiță, mere și struguri, datorită unui sezon de producție extins și unor condiții climatice favorabile. Țara deține cea mai mare densitate de podgorii din lume și își consolidează poziția pe piețele europene cu produse agricole tot mai bine certificate și adaptate standardelor UE.

„Extinderea cotelor pentru fructele moldovenești reflectă atât calitatea producției noastre, cât și parteneriatul de încredere cu Uniunea Europeană. Republica Moldova deține locul 4 la exportul de vișine, locul 6 la exportul de prune, locul 13 pentru mere și locul 18 la struguri, confirmând rolul său de jucător competitiv pe piețele internaționale. Acest nou cadru comercial le oferă producătorilor noștri stabilitate și acces la un canal de distribuție major”, a declarat Natalia Bejan, director al Agenției de Investiții.

„Exprimăm recunoștința față de toate instituțiile care au sprijinit activ demersurile noastre pentru liberalizarea permanentă a exporturilor de fructe proaspete și rămânem angajați în promovarea unui acces liber și durabil pe piața UE, în spiritul Acordului de Asociere.”Asociația Moldova Fruct

În 2023, Moldova s-a poziționat între principalii exportatori mondiali de fructe și a continuat să-și extindă portofoliul de produse horticole către piețele exigente din Europa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală. 

În 2024, fructele comestibile și nucile au reprezentat 6,57% din totalul exporturilor țării, cu peste 266.000 de tone livrate, în special către Europa. UE este piața principală de desfacere pentru fructele moldovenești (prune, mere, struguri de masă și cireșe), în contextul Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA).

Pentru a sprijini accesul companiilor moldovenești pe piețele europene, Agenția de Investiții implementează programe dedicate precum Bridge – platformă de conectare dintre exportatori și marii distribuitori europeni, Export Missions, care conectează exportatorii din Moldova cu parteneri din țările țintă, dar și Programul de Granturi pentru Asociațiile de Business, prin care se facilitează capacitatea asociațiilor și membrilor acestora în promovarea exporturilor.