Agricultura Organică
În ultimii ani, Republica Moldova devine din ce în ce mai vizibilă pe piața produselor ecologice a UE. Potrivit raportului „EU imports of organic agri-food products”” , volumul importurilor de produse agroalimentare organice în UE din RM a constituit, în 2020, 22 321 t – cu 44% mai puțin decât în 2019, atunci când exporturile de produse organice către Uniunea Europeană depășeau 40 mii t, fapt ce clasa Republica Moldova în TOP 20 cei mai importanți parteneri ai UE în acest sens.
În 2020, în contextul situației pandemice, Republica Moldova a pierdut din poziții, regăsindu-se totuși în TOP 30 parteneri comerciali ai UE în materie de produse agricole organice.
Al doilea an consecutiv, Republica Moldova se găsește în TOP 3 țări ce livrează cereale bio pe această piață (cu excepția grâului și orezului). Volumul exportat a atins 7,5 mii tone în 2020. În anul 2018, volumul cerealelor din categoria menționată depășea 20 mii de tone.
Republica Moldova se află pe locul 8 în lista exportatorilor de semințe oleaginoase (cu excepția boabelor de soia) după volumul livrat, care constituie cca 6% din totalul importurilor europene.
Conform Atlasului Agriculturii Ecologice din RM” ,în 2020, în Republica Moldova erau peste 150 de producători ECO. Peste două treimi sunt certificate de către OC internaționale, ceea ce înseamnă că exportă activ în UE.
Produse moldovenești BIO exportate in UE 2018 (Tone)
Produse ecologice certificate | Estimat(t) | Import în UE din Moldova(t) |
---|---|---|
Semințe de floarea-soarelui | 14.000-18.000 | 15.593 |
Porumb | 20.000-34.000 | 9.191 |
Grâu | 19.000-26.000 | 8.833 |
Soia | 1.800-2.300 | 1.221 |
Mazăre | 3.000-3.500 | 1.010 |
Rapiță | 2.300-2.900 | Lipsesc date |
Nuci decojite* | 8.000-14.000 | 3.665 |
Prune uscate | 1.200-1.600 | 298 |
Ulei de lavandă** | 11-15 | Lipsesc date |
Moldova este țara din regiunea Europei de Est, Caucaz și Asia Centrală (EECCA) cu cel mai dezvoltat sector organic, atât din punct de vedere comercial, cât și în ceea ce privește politica și implicarea guvernului. Sectorul organic nu are o istorie îndelungată, dar eforturile combinate ale ONG-urilor, investitorilor și a Guvernului au generat o dezvoltare continuă a sectorului agricol ecologic din Republica Moldova.
Ponderea culturilor organice, hectare (2019)
Cu o bogată tradiție de recoltare a fructelor și legumelor cultivate pe continentul european și o experiență industrială în sectorul zootehnic, Republica Moldova a reușit să adopte bunele practici agricole - bazate pe inovație, protecția mediului și gestionarea eficientă a solului - mai devreme decât alte țări din regiune.
Fermierii moldoveni folosesc metodele avansate oferite de agricultura organică și sunt capabili să asigure recolte mari de produse curate sau bio, pentru care cererea pe piețele internaționale a crescut.

Produsele moldovenești sunt supuse unui control strict în orice etapă a producției și corespund tuturor cerințele fitosanitare. Au certificate de conformitate și calitate în ISO 9001, ISO 14001, ISO 22000, necesare pentru a fi exportate. Acesta este unul dintre motivele pentru care produsele moldovenești au acces pe vasta piață a Uniunii Europene și în țările din Asia Centrală și Orientul Mijlociu.