Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, Reuniunea anuală în domeniul Diplomației Economice întrunește peste 70 de reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ambasadori și atașați economici, care pe parcursul a trei zile, 29-31 iulie, vor fi implicați în sesiuni de informare pe 3 domenii economice strategice: atragerea investițiilor, promovarea exportului, promovarea turismului în Republica Moldova.
“Aceste cursuri vin ca un suport în identificarea celor mai strategice domenii și promovarea continuă și inteligentă a acestora, precum sunt agricultura organică, industria constructoare de mașini, sectorul IT. Prin intermediul acestor sectoare, putem face din Moldova un Hub de dezvoltare, atractiv pentru orice investitor străin. Ba mai mult, prin fortificarea reputației noastre o să punem baza ca produsele noastre să fie competitive și atractive pentru export”, a menționat în debutul reuniunii, Directorul General al Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc.
La rândul său, secretarul de stat Dumitru Socolan a subliniat necesitatea cooperării internaționale pe filiera economică în perioada pandemică, pentru a face față crizei actuale și a remarcat că ministerul mizează pe acțiuni concrete ale atașaților economici în vederea consolidării dialogului cu partenerii externi.
Agenda a fost creată în funcție de solicitările și feedbackul oferite de atașații diplomatici, din perspectiva intereselor, oportunităților și provocărilor care le confruntă misiunile diplomatice în alte state.
În context, ministrul Economiei și Infrastructurii, Serghei Răilean, a precizat că la formarea oricărei istorii investiționale de succes a țării, participarea reprezentantul misiunii diplomatice este inevitabilă. “Atragerea investițiilor este esențială pentru dezvoltarea şi modernizarea sectoarelor economice ale țării și în acest sens Guvernul RM creează condițiile favorabile pentru ca voi prin eforturile depuse să atrageți investițiile în proiectele de infrastructură, IT, energetica etc.”, a adăugat oficialul Guvernului.
Mai mult, ediția de anul acesta, are ca invitat special pe Directorul Strategy Partners Ireland, Declan Murphy, un nume notoriu în strategii investiționale. Expertul a adus contribuția sa în fortificarea relațiilor de business, investiții și educație dintre multe țări, care pe parcursul a două zile de training va oferi sfaturi și expertiza dumnealui internațională în materie de diplomație, investiție și leadership. Într-o primă prezentare, dl Murphy, s-a referit la rolul diplomației economice în promovarea investițiilor și impactul pandemiei COVID-19, generarea de investiții și tendințele globale, ciclul investițiilor și tipurile de investiții.
De asemenea, în cadrul evenimentului, mai mulți investitori și parteneri străini își vor împărtăși experiența inițierii unei afaceri în Republica Moldova.
Totodată, participanții vor avea posibilitatea să participe, la sesiunile 1-to-1 cu reprezentații instituțiilor de stat și al mediului asociativ în cadrul cărora vor avea posibilitatea să stabilească relațiile de colaborare directă cu specialiști din domeniu și să fortifice o comunicare pe fiecare sector vizat, fie acesta investițional, de export sau turism.
Instruirea este organizată de Agenția de Investiții, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, și Ministerul Economiei şi Infrastructurii.