În raionul Cimișlia, localitatea Sagaidac devine gazda unei investiții cu potențial remarcabil demarată de compania „Roses Kingdom”. Inițiativa, dezvoltată ca un parteneriat între Olanda, Belgia și Republica Moldova, vizează cultivarea trandafirilor de calitate premium. În prima etapă, investiția se ridică la 1,2 milioane de euro, cu instalarea de sere moderne, sisteme de irigare și control climatic, precum și facilități de ambalare, generând cel puțin 20 de locuri de muncă full-time pentru comunitatea locală. Planurile de dezvoltare prevăd extinderea proiectului până la un nivel de 10 milioane de euro și 100 de angajați, cu obiectivul de a transforma regiunea într-un hub de floricultură, wellness și instruire.

Relațiile economice dintre Republica Moldova și Țările de Jos cunosc o dinamică tot mai pronunțată în ultimii ani, iar această investiție reprezintă un exemplu elocvent de cooperare trilaterală. Țările de Jos joacă un rol esențial ca poartă de acces a investițiilor europene și globale în regiune, fiind pe locul 4 în topul investitorilor străini direcți în Moldova, cu un stoc de investiții de circa 488,8 milioane USD și o creștere anuală de 18,4%. Multe dintre investițiile internaționale ajung în țară prin huburile financiare și logistice olandeze, ceea ce consolidează poziția acestui parteneriat drept unul strategic pentru dezvoltarea economică a Moldovei.

„Această investiție reprezintă un moment important pentru diversificarea economiei Republicii Moldova și valorificarea potențialului agricol într-un domeniu cu înaltă valoare adăugată. Nu este o investiție tradițională, ci una care îmbină două dintre atuurile esențiale ale țării – solul fertil și deschiderea față de investiții diverse – contribuind la dezvoltarea regională și consolidând poziția Republicii Moldova în lanțurile internaționale de producere și export,” a declarat Natalia Bejan, director al Invest Moldova Agency.

Investiția urmărește să stimuleze transferul de know-how, să ridice standardele de producție și să sprijine exporturile pe piețele EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa), contribuind la consolidarea reputației Republicii Moldova ca furnizor de produse floricole de calitate.

„Republica Moldova ne oferă proximitatea necesară pentru accesarea piețelor externe și un climat favorabil pentru cultivarea trandafirilor și a altor flori – factori esențiali care ne-au permis să lansăm acest proiect cu încredere, iar sprijinul acordat de Agenția de Investiții a avut un rol important în demararea proiectului investițional. Totodată, dorim să mulțumim Ambasadelor Belgiei și Țărilor de Jos în Republica Moldova, precum și Camerei de Comerț România-Belgia-Luxemburg-Moldova pentru organizarea forumului BeNeLux și pentru parteneriatul creat în urma acestuia – un pas important în dezvoltarea întregului sector de cultivare a florilor și în poziționarea internațională a Republicii Moldova în acest domeniu.”— M. Bashar Almajzoub, Fondator Roses Kingdom

Această inițiativă ilustrează modul în care investițiile străine directe pot transforma comunități locale, aducând nu doar capital și locuri de muncă, ci și expertiză internațională și oportunități de formare profesională. Cu o perspectivă de extindere la 10 milioane de euro, proiectul pune bazele unei prezențe competitive a Republicii Moldova pe piața internațională a florilor.

Invest Moldova rămâne un partener cheie în atragerea și facilitarea investițiilor strategice, conectând investitorii internaționali cu oportunități locale și confirmă angajamentul său de a transforma potențialul Moldovei în povești de succes cu impact regional și global.