Agenția de Investiții continuă sesiunile Export Morning – program dedicat exportatorilor autohtoni, în vederea creșterii competențelor și capacităților de export ale acestora.

Cel de-al 13-lea eveniment din serie este dedicat Republicii Turciei – care se pasează pe locul 5 în topul partenerilor comerciali ai R. Moldova.

Evenimentul va avea ca scop, analiza particularităților pieței turcești și oportunitățile de cooperare bilaterală.
În acest context, Agenția de Investiții invită antreprenorii să cunoască piața turcească din perspectiva companiilor locale care au reușit să cucerească Republica Turcia, dar și să afle mai multe despre comerțul cu companiile turcești prin prisma experiențelor, provocărilor și oportunităților pentru export.

Agenția de Investiții “Invest Moldova” susține, în continuare, participarea companiilor locale la expozițiile internaționale. 

În perioada 23-26 Septembrie 2021, membrii asociației “Uniunea Producătorilor de Mobilă” au participat la expoziția BIFE-SIM București - a 30-a ediție jubiliară. 

Companiile locale Arvent RTD, Diamanti Mob, Ergolemn, ICAM, Interstepcom, Panmobili și Stejaur au avut un stand de peste 500 m2, prin intermediul căruia au reușit sa își sporească vizibilitatea dar și sa stabilească contacte cu retailerii de mobilă din România, Franța, Marea Britanie și alte țări europene. 

"Participarea la această expoziție ne permite să ținem mâna pe pulsul pieței regionale, să primim recenzii din partea consumatorilor, să devenim mai competitivi în comparație cu alte țări producătoare de mobilă şi desigur să găsim noi canale de distribuție pentru produsele noastre spre vest de Romania." Au menționat participanții la expoziție.

În perioada 21-24 septembrie, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct participă pentru al 10-lea an consecutiv la Expoziția Internațională WorldFood Moscow. Expoziția este cel mai important eveniment din sectorul de produse agroalimentare și fructe proaspete din Rusia, alte țări CSI, Mongolia și India. Participarea la expoziție este organizată de Moldova Fruct cu suportul Agenției de Investiții "Invest Moldova".

Participarea celor 5 companii în cadrul standului comun „Moldova un gust deosebit” urmărește scopul de a familiariza profesioniștii din comerțul cu fructe, cu ultimele realizări ale producătorilor și exportatorilor de fructe autohtoni”, spune Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.

„Comerțul cu fructe cunoaște o evoluție destul de interesantă. Pandemia a adus un șir de provocări: noi ambalaje solicitate de rețele de magazine, tendința de migrare a comerțului online etc. Trebuie să facem față acestora pentru a ne păstra locul pe această piață”, consideră Eugenia Velicescu, producător și exportator de fructe din Moldova.

Agenția de Investiții “Invest Moldova” oferă susținere producătorilor moldoveni, din diferite sectoare, contribuind la participarea acestora la expoziții internaționale.

Recent, două companii producătoare și exportatoare de fructe, membre ale asociației “Moldova Fruct” au participat pentru prima dată, sub standul comun „Moldova un gust deosebit”, în cadrul expoziției Internaționale Macfrut, la Rimini, Italia. Pe lângă ocazia de a-și prezenta produsele, producătorii noștri au purtat multiple discuții cu importatorii de fructe din alte țări și au aflat care sunt cerințele de calitate solicitate de potențialii parteneri.

 În ultimii ani producătorii din Moldova au reușit să ajungă cu cantități tot mai mari de fructe pe piața UE, fapt care se datorează ajustării de către producători a proceselor de producere și post-recoltă la standardele de calitate și cerințele, care diferă de la o țară la alta.

Cu susținerea Agenției, producătorii de fructe vor participa și la alte expoziții cum sunt: WorldFood Moscow, Federația Rusă, Tallin FoodFair, Estonia, Fruit Attaction, Spania și Anuga, Germania.

Pe 16 septembrie 2021, proiectul WINET ′′ Trade and Innovation in the Wine Industry ′′ va organiza în Moldova prima sa conferință transfrontalieră.

Comunitatea industriei vitivinicole din Republica Moldova, România și Bulgaria se reunește în cadrul principalului eveniment de rețea și difuzare a proiectului pentru a aborda subiectele cele mai relevante, schimbul de cunoștințe și învățarea unor noi strategii de dezvoltare.

Conferința va prezenta panouri plenare și de prezentare, rețele și întâlniri între reprezentanții sectorului vitivinicol și părțile interesate publice și private. Scopul nostru este de a reuni diferiți vorbitori internaționali de top din industria vitivinicolă pentru a sublinia importanța istoriei vitivinicole, care a început în zona Bazinul Mării Negre mulți ani BC.

Evenimentul va aduce un plus de valoare proiectului, oferind posibilitatea de a discuta subiecte esențiale precum:

• cooperarea în marketingul vitivinicol pentru regiunea Bazinul Mării Negre;

• piața de vinuri la microscop;

• controale în sectorul vitivinicol: sarcini interne și internaționale;

• promovare digitală a industriei vitivinicole etc.

Principalul obiectiv al proiectului transfrontalier finanțat de UE este promovarea comerțului și a colaborării dintre membrii săi din cele trei țări participante. Agenția Invest Moldova este partenerul principal și implementatorul proiectului WINET.

Evenimentul va putea fi urmărit pe pagina de facebook a proiectului WINET dar și pe pagina Agenției de Investiții „Invest Moldova”

Agenția de Investiții „Invest Moldova” continuă campania de promovare a exportatorilor autohtoni. Vă invităm să îl descoperiți pe Eduart Țisari, proprietar companie EDKA Moldova

„Vom folosi experiența dobândită pe piața românească pentru a avansa treptat și sigur spre Europa.”

Acesați linkul

Campania media "Dialog Pro Business" elaborată de Agenția de Investiții "Invest Moldova" în parteneriat cu Pavel Zingan continuă seria se interviuri - de această dată cu Constantin Stratan, fondatorul Cramei Domnești și al brandului Equinox.

Constantin Stratan este proprietarul primei vinării ecologice certificate din Moldova. Pentru vinificatori, poate fi util și valoros să învețe din experiența lui Constantin în certificarea vinurilor ecologice și exportul pe piețele internaționale.

Iar pentru noi, ceilalți, adică iubitorii de vinuri bune, ar putea fi interesant să aflăm cum se face un vin cu caracter și ce îl definește.

http://pavelzingan.md/constantin-stratan-in-romania.../

Un nou interviu din rubrica "Dialog pro-business", susținută de Agenția de Investiții "Invest Moldova" îl are ca protagonist pe Dan Nuțiu, Președintele Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova. Despre cooperare economică între cele două țări, investiții, locuri de muncă, perspective de dezvoltare, dar și despre activitatea asociației, în materialul jurnalistului Pavel Zingan.

#InvestMoldova #GrowInMoldova

Interviul poate fi citit aici https://pavelzingan.md/dan-nucyu-ya-veryu-chto-u-respubliki-moldova-esti-ne-toliko-buduschee-no-i-nastoyaschee/?fbclid=IwAR0TEF1Z3ZHbcXBj7Y1cYm-UN_LF1cLZmFlyS4FUoTbA3wcBnHwqL0y-J5c

 

Noua ediție "Export Morning", eveniment organizat de Agenția de Investiții “Invest Moldova” a avut genericul „Acasă la Volvo, Ikea și ABBA” și a fost dedicată pieței Suediei.

Speakerii au relatat audienței despre oportunitățile și riscurile ce țin de exporturile în Suedia, profilul consumatorului , dar și cele mai importante condiții pe care trebuie să le îndeplinească orice companie pentru a putea accesa această piață.

“ La momentul actual, la noi în țară, activează 29 de întreprinderi cu capital suedez, Suedia aflându-se pe locul 23 printre principalii investitori ai Republicii Moldova. Valoarea exporturilor Republicii Moldova către Suedia se ridică la 435 mii USD, cele mai importante produse exportate fiind produsele agricole neprocesate cu 207 mii USD, produsele Agricole procesate cu 37 mii USD și produsele textile cu 143 mii USD” a menționat Anastasia Ungureanu, Șefa Direcției Promovare Exporturi a Agenției de Investiții “Invest Moldova”.

Consulul Onorific al Republicii Moldova la Gothenburg și-a exprimat disponibilitatea de a acorda toată susținerea de care pot avea nevoie potențialii exportatori.

“Suedia este o țară care oferă condiții foarte bune pentru afaceri. Dar cea mai mare problemă a companiilor din Moldova este faptul că țara nu este cunoscută. Nimeni nu știe de fapt ce este Moldova, cu ce se ocupă. Am o afacere în Moldova din 1999 și am fost primul care am exportat vin din Moldova în Suedia. A fost un process foarte complicat și de durată, însă acum lucrurile au intrat pe un făgaș pozitiv. Observ cu satisfacție că afacerile din Moldova au devenit mai active” ne-a relatat Robert Bloomberg, Consul Onorific în Gothenburg.

Agenția de Investiții „Invest Moldova” lansează campania de vizibilitate a exporatorilor și investitorilor cu genericul „Dialog pro-business”. Primul interviul este dedicat directorului și proprietarului companiei Micu&Co SRL - Alexei Micu

Interviul a fost realizat de Pavel Zingan și poate fi citit în limbile română, rusă și engleză https://bit.ly/3xBfQoN

#InvestMoldova #ExportMoldova #GrowInMoldova #DialogProBusiness

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram