Grupul de lucru, privind achizițiile publice din cadrul Agenției de Investiții, în urma comentariilor parvenite în spațiul online, s-a autosesizat și a decis anularea achiziției publice, cu ID: ocds-b3wdp1-MD-1588241002562 (Servicii de programare şi de consultanţă software (hartă exhaustivă)).

Agenția de Investiții aplică principiul de eficiență bugetară și este deschisă propunerilor de optimizare a resurselor în procesul său de activitate.

În acest context, pentru a capitaliza prin conjugarea eforturilor comune, Agenția de Investiții invită developerii și persoanele interesate să își exprime dorința de susținere a campaniei naționale #NeamPornit prin depunerea ofertelor probono, privind Serviciile de programare şi de consultanţă software (hartă exhaustivă) la adresa de e-mail: irina.tolstousov@invest.gov.md.

Termen limită de expresie a intenției de ofertă: 05.05.2020, ora 15:00.

Pentru mai multe informații, accesați următorul link:

https://achizitii.md/ro/public/tender/21022395/